În saloanele spitalului Municipal din Timișoara, pacienții oncologici stau de 3 zile într-un frig greu de suportat. Compania de termoficare este într-un impas financiar și a primit sprijin de la Guvern ca să scape de datorii, însă stocurile de cărbuni sunt pe terminate.
Jurnaliștii de la Digi24 au mers în saloanele în care pacienții îngheață și au stat de vorbă cu aceștia.
”Asta, am aici două, am una și pe sub mine, că mi se pare că vine frigul și pe sub mine, pe cearceaf și pe plapumă. Și plus câte flanele, pijamale, bluze, maieu, izmene, ciorapi în picioare, că fără ciorapi nu pot trăi aici.
Mă trezi iară strănutând, iară tușind, iară nu mai pot. Abia aștept să vină să îmi dea drumul acasă, să mă duc eu la plapuma mea și la soba mea de cărămidă.
Tremur, pe cuvânt dacă nu. Nu poți să te sui, nu te poți… Doamne ferește! Așa ceva… Nu știu ce suflet au! Nu știu.
Am pus perna să mă mai încălzesc că nu am mai putut de frig”, spun pacienții, potrivit sursei citate.
”Frig, foarte frig. Deci condițiile de la noi din spital sunt foarte critice. Mi se rupe sufletul când îi văd, și îi ajut foarte mult”, adaugă o asistentă.
De asemenea, Petra Curescu, medic oncolog, susține că frigul scade imunitatea și că din cauza condițiilor nu pot aerisi corespunzător.
”Frigul ne scade imunitatea. Frigul ne obligă să stăm în spații înghesuiți împreună. Suntem în plină pandemie, între timp, se știe că una din cele mai eficiente metode de prevenție este aerisirea. Nu putem aerisi cum ne-am dori, dacă avem așa temperaturi scăzute, când avem 16 grade, ținem și cu dinții de acele 16 grade și nu putem deschide geamurile cum ar fi normal și firesc”, spune medicul.
Comentează pe FACEBOOK