sâmbătă 2 martie 2024

15 mii euro mită pentru angajări în Spitalul Botoșani, unde o gravidă a murit ignorată de medici

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Procurorii DNA fac, miercuri, 92 de percheziții în mai multe locații, între care sediul PSD Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, spitalul județean, acolo unde o gravidă a murit ignorată de medici.

Potrivit primelor inbformații, este vorba despre un dosar de dare de mită pentru angajări la Spitalul Județean din Botoșani. Cei care doreau să obțină un post în unitatea spitalicească, de la asistentă până la manager, trebuiau să dea mită între 2.000 și 15.000 de euro, potrivit surselor Digi24. Anchetatorii au în vedere o întreagă rețea care ar fi avut și implicații politice pe plan local.

„Mita dată de persoanele interesate să se angajeze la Spitalul Județean din Botoșani pleca de la 2.000 de euro și putea ajunge până la 15.000 de euro, conform unor date din anchetă obținute de Digi24 – asta în funcție de ce post era vizat. Cei care sunt acum investigați de procurorii și polițiștii din Moldova plăteau pentru orice fel de funcție, fie că vorbim de una de execuție, de asistentă, de brancardier, de infirmieră, dar și pentru funcții de management. Sunt verificate inclusiv modul în care au fost făcute numirile în funcții de conducere la nivelul spitalului, fie că vorbim de funcții de management, fie că vorbim despre funcții de șef de secție. De exemplu, din informațiile noastre, anchetatorii au în vedere o întreagă rețea care ar fi avut și implicații politice pe plan local, motiv pentru care sunt percheziții în desfășurare la această oră în sediul Consiliului Județean Botoșani dar și la organizația județeană a PSD. Asta, în condițiile în care șefa CJ Botoșani, Doina Fedorovici, conduce și această organizație județeană a partidului. Sunt de asemenea descinderi și la Primăria Săveni. Doina Fedorovici este din această localitate. Se caută documente, probe”, transmite Digi24.

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, a declarat, după descinderile DNA la sediul instituţiei, că au pus la dispoziţie toate documentele, au făcut percheziţia de rigoare şi nu s-au ridicat înscrisuri. Despre percheziţiile la sediul PSD, aceasta a precizat că au avut loc ”probabil pentru că are şi calitate politică”. Federovici a spus că nu ştie nimic despre şpăgi pentru angajarea unor persoane în spital.

O tânără gravidă a murit ignorată de medici la Spitalul Județean Botoșani

Amintim cazul Alexandra, o gravidă de 25 de ani din Botoșani, care a murit pe 18 august pe patul de spital, implorând medicii să o ajute. Dovadă sunt mesajele găsite în telefonul ei, trimise doctorilor în noaptea de dinaintea tragediei.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro