La 20 de ani de la aderarea la NATO, România e mai sigură ca niciodată, transmite președintele Klaus Iohannis, șeful PNL Nicolae Ciucă și premierul Marcel Ciolacu.
20 de ani de la aderarea României la NATO. Mesajul lui Iohannis
În cei 20 de ani de la aderarea României, „numărul crizelor internaţionale de securitate s-a înmulţit semnificativ, culminând cu războiul de agresiune ilegal, ilegitim şi neprovocat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, subliniază şeful statului, într-un mesaj transmis de Administraţia Prezidenţială.
Iohannis aminteşte că din 2004 ţara noastră a contribuit la toate eforturile Alianţei de asigurare a securităţii şi a prosperităţii statelor membre.
„Pentru România, apartenenţa la NATO, la Uniunea Europeană şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă pilonii apărării şi ai dezvoltării noastre economice”, spune şeful statului.
„Ţara noastră a demonstrat că este un partener esenţial în dezvoltarea eforturilor de descurajare şi apărare ale Alianţei pe Flancul Estic, inclusiv prin operaţionalizarea scutului antirachetă de la Deveselu şi prin întărirea, alături de aliaţii din NATO, a securităţii la Marea Neagră”, spune Klaus Iohannis.
„România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO, astfel încât Alianţa să devină mai puternică, mai rezilientă şi mai bine pregătită pentru viitor”, arată preşedintele.
România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianţa Tratatului Atlanticului de Nord. Mesajul lui Ciucă
„Se împlinesc astăzi 20 de ani de la admiterea României în NATO. Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile. Siguranţa oferită de cea mai mare alianţă militară defensivă din istorie ne-a asigurat cadrul necesar dezvoltării. Indiferent dacă vorbim despre creştere economică sau consolidarea statului de drept, aceşti ani au marcat evoluţii impresionante sub umbrela de securitate a NATO”, a scris Ciucă, pe Facebook.
El a punctat că aplicarea procedurilor NATO, integrarea operativă şi participarea directă în misiuni de luptă au ridicat foarte mult nivelul de instruire al Armatei României.
„Ca general, ştiu foarte bine cât de valoroasă este experienţa acumulată de militarii noştri în teatrele de operaţii şi în exerciţiile comune. Aplicarea procedurilor NATO, integrarea operativă şi participarea directă în misiuni de luptă au ridicat foarte mult nivelul de instruire al Armatei României – instituţie pe care am avut onoarea să o conduc în calitate de Şef al Statului Major al Apărării şi care astăzi ne menţine în siguranţă”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Preşedintele Senatului a amintit că România, ca membru al Alianţei Nord-Atlantice, are parte de beneficii şi drepturi, dar îşi cunoaşte şi obligaţiile şi responsabilităţile.
„În ultimii 20 de ani, România a arătat că este un aliat de încredere, serios şi responsabil. Ca membru al Alianţei Nord-Atlantice, avem parte de beneficii şi drepturi, dar ne cunoaştem bine şi obligaţiile şi responsabilităţile. Într-o perioadă tulbure, marcată de provocarea războiului de cucerire pornit de Rusia împotriva Ucrainei, înţelegem, împreună, ca naţiune, cât de importantă este apartenenţa României la o structură occidentală de securitate”, a transmis Ciucă.
20 de ani de la aderarea la NATO. Ciolacu: România, un actor influent
”Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei respectându-şi angajamentele de securitate în zona Mării Negre. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO în vederea consolidării şi dezvoltării alianţei noastre în aşa fel încât garanţiile de securitate colectivă să asigure românilor stabilitatea şi siguranţa de care au nevoie pentru dezvoltarea României!”, a scris Ciolacu pe Facebook.
CITITI SI: Klaus Iohannis candidează la șefia NATO. Primele declarații
Comentează pe FACEBOOK