36.000 de angajați MAI-MApN, pe străzi de Paște

36.000 de angajați MAI-MApN, pe străzi de Paște

Peste 36.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi lucrători de la alte structuri ale MAI, precum şi poliţişti locali şi militari din cadrul MApN vor acţiona, zilnic, în perioada 17 – 20 aprilie, pentru asigurarea respectării ordonanțelor militare impuse pe fondul pandemiei de coronavirus.

Aceștia vor asigura în perioada sărbătorilor de Pași liniștea și ordinea publică, astfel ca răspândirea COVID-19 să fie limitată la maxim.

De asemenea, va fi verifcată comercializarea de produse specifice sărbătorilor pascale.

Se va mai acționa și pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din domeniul silvic, transmite MAI.

Totodată, peste 4.500 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

În prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere a tranzitului de persoane şi autoturisme, de până la 90% faţă de perioada similară a anului trecut.

Comentează pe FACEBOOK