duminică 18 ianuarie 2026

50 de lei o călătorie cu metroul în Bucureşti

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Prețul unei călătorii cu metroul ar trebui să fi de 50 de lei pentru ca Metrorex să devină rentabilă. Potrivit lui Ion Rădoi, preşedintele „Unitatea” – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), noua conducere a companiei şi ministrul Transporturilor și a-u propus să majoreze prețul cartelei de metrou.

Cel mai important punct de azi este cel referitor la insolvenţa acestei activităţi a metroului pentru că (atât conducerea Metrorex cât şi cea a Ministerului Transporturilor consideră că metroul, n.r.) nu este rentabil. Vă rog să verificaţi: în toată lumea metrourile sunt subvenţionate, nu există nicio insolvenţă niciunde. Peste tot, tariful, pentru că este vorba de transport public comun, este subvenţionat. S-au trezit acum câţiva, cei care sunt acum la conducerea Metrorex şi a ministerului, s-au trezit să facă metroul rentabil. Aşteptăm şi noi această minune.u”, a afirmat Rădoi, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, nici măcar sistemele de metrou din New York, Londra sau Paris nu produc profit, dar așteaptă să vadă cum vor reuși românii să facă asta.

„Păi dacă metroul din Londra, care este dezvoltat pe 6 inele, şi care are 25 de lei tariful la un bilet, nu 2,5 lei, deci de 10 ori mai mare, şi tot n-au reuşit să facă metroul rentabil. Şi a venit domnul Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, n.r.) şi vor să facă metroul din Bucureşti rentabil. Păi la ce nivel trebuie să ridici tariful unui bilet ca să-l faci tu rentabil? Îţi trebuie să-l duci la 50 de lei sau ceva de genul ăsta. În aceste condiţii noi n-avem cum să supravieţuim, dacă ei o ţin pe a lor – să face metroul rentabil”, a continuat președintele USLM.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro