Bătaie de joc pe bani publici. Situaţie şocantă la CNAIR! Nouă angajaţi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii au depăşit în patru luni o mie de zile de concediu medical.
Concediile medicale sunt o modă la CNAIR, iar angajații sunt plătiți 100% de statul român.
Valul de îmbolnăviri vine de această dată și pe fondul unor restructurări de posturi.
Amintim că CNAIR anunțase anterior că în septembrie 2019 s-a anunţat schimbarea organigramei, iar în 8 octombrie a fost adoptată.
Bolile cu care bugetarii de lux apar în acte sunt: dorsologii, adică dureri de spate, care sunt cele mai frecvente, urmate de vertij, dermatită de contact, viroză, pneumonie virală sau risc maternal.
„Valul de îmbolnăviri a început să curgă începând cu septembrie. În prezent, sunt bolnave nouă persoane, care au strâns împreună peste 1.000 de zile de concediu medical şi care primesc, în continuare, fie 100% din salariul pe care-l aveau când erau încadrate pe funcţii de conducere, pentru că apar cu urgenţe, fie cu 75%. Culmea este că în trei-patru luni de medical, unii dintre ei au schimbat şi şapte diagnostice: ba probleme cu uterul, ba viroză, ba copil bolnav”, au dezvăluit surse din interiorul Companiei pentru Infrastructură Rutieră pentru Click.
Iar salariile sunt pe măsură. Un simplu șef de birou câștigă 8.000 de lei în mână, în timp ce un director adjunct dintr-un departament ajunge la 16.000 de lei.
Comentează pe FACEBOOK