Ziua Natională a fost una cu peripeții, în Capitală. „Vedetele” Antenă 3, Codruța Cerva și Oana Lovin, dar și alte persoane au vrut să forțeze filtrul de jandarmi la Arcul de Triumf.
Cerva și Lovin au scandat și au făcut un apel că oamenii să iasă în stradă, și să nu asculte de restricțiile impuse de către președintele Iohannis, pe care l-au numit „ultimul boschetar”.
Jandarmii au amendat-o pe Codruța Cerva pentru că nu purta masca de protecție.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei București, cele două persoane au încercat să treacă de panourile metalice amplasate de jandarmi în zonă Pieței Charles de Gaulle.
„Li s-a pus în vedere că este un perimetru restricționat, au insistat să între, dar până la urmă au renunțat”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, Alexandru Iacob, care a precizat că cele două persoane nu au fost sancționate.
Comentează pe FACEBOOK














