Noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a deconspirat o situație aberantă, ascunsă până acum cetățenilor. Mai exact, unul dintre cele mai vehiculate planuri de infrastructură – Autostrasa Comarnic–Brașov – nici măcar nu există.
“Eu nu găsesc în momentul în care intru în minister acum un proiect tehnic bun pentru autostrada Comarnic-Brașov, nu găsesc nici un fel de proiect tehnic pentru autostrada Comarnic-Brașov, nu există și el nu exista nici în 2015, nu exista nici în 2010. Ce există e un studiu de fezabilitate, care eu aș spune că e mai degrabă la nivel de studiu de prefezabilitate, niște schițe, făcut în 2005 (…). Un proiect de anvergură, până la urmă, nici o casă nu se poate face fără un proiect tehnic. La fel, o autostradă cu atât mai puțin, care are viaducte, tuneluri, lucrări ample”, a spus Drulă la RFI.
Întrebat dacă a primit vreo explicație de la fostul ministru, Cătălin Drulă a răspuns: ”Pentru această autostradă Comarnic-Brașov în particular există în momentul de față o licitație lansată pentru realizarea acelui proiect tehnic, dar fostul ministru a fost un an, lucrurile astea se întâmplă de 15-20 de ani”.
Comentează pe FACEBOOK













