Octavian Jurma, biostatisticianul care militează pentru lockdown total în oraşele şi judeţele care au şi singur caz de COVID-19, promovează în același timp excursiile soției sale în locații exotice precum Zanzibar sau Tanzania.
Mediatizat excesiv de la începutul pandemiei, Jurma, specialist in „Apocalipsă“ COVID, una zice și alta face. La televizor cere închiderea țării, când spitalele Covid-19 sunt pe jumătate goale, iar pe Facebook o promovează pe soția sa Monica, antreprenoarea care duce românii peste mări şi ţări, în safari şi în excursii africane!

Exact în aceste zile, când soţul Octavian avertizează pe pagina sa de Facebook că, în curând, România va fi lovită de noua tulpină din Africa de Sud, doamna Jurma se află în… Africa, arată Adevarul. A pornit la drum, cu un grup de turişti, la finalul lunii ianuarie, promovându-şi excursia la TVR Timişoara!
„Da, plec peste câteva zile în Africa şi o să vă ţin la curent cu detaliile călătoriei noastre – din exoticul Zanzibar şi până în Tanzania continentală, cu game drive-ul din Serengeti, Lake Manyara şi Ngorongoro. O fac cu mult drag, mai ales că mai organizăm o astfel de expediţie şi în vară – grupul este aproape format şi ştiu că ne urmăriţi cu bucuria anticipării propriei aventuri!“, e mesajul postat de Monica Jurma, pe 21 ianuarie.















