În contextul problemelor apărute în țara noastră pe fondul reacțiilor adverse severe în cazul persoanelor vaccinate cu serul AstraZeneca, premierul Florin Cîțu acuză ”teroriștii” care duc o campanie împotriva vaccinării. Șeful executivului a declarat, vineri, că el s-ar fi vaccinat cu cu oricare dintre vaccinuri, fără nicio reținere, și că aceasta este soluția de a ieși din pandemie.
”În România, de un an de zile, există o campanie împotriva acestor acţiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia. Este o campanie împotriva portului măştii În spaţiul public, împotriva măsurilor de distanţare şi este o campanie împotriva vaccinării. Din punctul meu de vedere. aceste acţiuni sunt similare cu acţiunea unor terorişti, pentru că a zădărnici această acţiune, această activitate a Guvernului care are ca obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii tuturor, este acţiune care încearcă să submineze autoritatea statului.”, a afirmat premierul.
„M-am vaccinat cu ce a fost atunci, dacă va fi o şansă în viitor, dacă trebuie să ne vaccinăm din nou, mă voi vaccina cu ce va fi atunci”, a insistat premierul.
Cîţu a mai precizat că actuala campanie de vaccinare rebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, cu monitorizarea eventualelor efecte adverse.
Mai multe țări europene au decis suspendarea vaccinării cu serul de la AstraZeneca. Joi seara, și autoritățile române au hotărât să nu mai foloseaqscă cel puțin temporar dozele din lotul ABV 2856.
În același context, DSP Gorj a confirmat că bărbatul de 47 de ani din Târgu Jiu care a murit în 1 martie, la o zi de la vaccinarea împotriva COVID, fusese vaccinat cu ser AstraZeneca din lotul oprit de la utilizare în mai multe țări europene.
Comentează pe FACEBOOK














