Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19 a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii. Se vor face teste antigenice rapide, iar farmaciile interesate pot solicita avizarea temporară pentru 6 lunianunță ministerul.
”Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătăţii, şi care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial”, a transmis Minsterul Sănătăţii.
Farmaciile autorizate pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătăţii, cu titlu gratuit, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil.
”În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligaţia de a raporta către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, rezultatele tuturor testelor efectuate şi situaţia stocurilor”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
Comentează pe FACEBOOK













