duminică 18 ianuarie 2026

„Tunul” din Parcul Verdi, dat de administrația Firea

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Încă un mega tun dat de Gabriela Firea în timpul mandatului de primar general a fost deconspirat. Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu, dezvăluie, pe pagină sa de Facebook, cum a ajuns Parcul Verdi din zona Floreasca, cumpărat de Primăria Capitalei cu 50 de milioane de euro (1.080 de euro pe metru pătrat), să fie concesionat la un preț de 3 lei pe metru pătrat pe lună.

“Cum suntem în plin proces de reamenajare parcuri, aveam în plan pregătirea unui proiect și pentru Parcul Verdi. Am cerut un certificat de urbanism să vedem de la ce plecăm și SURPRIZĂ – e grevat de sarcini.

Parcul din Floreasca, cel cu terenurile retrocedate și recuperate la sume amețitoare de la niște ”băieți deștepți”, tot nu e al orașului pe deplin”, scrie primarul sectorului 2 pe pagina sa de socializare.

Potrivit ;ui Radu Mihaiu, pentru cele 4,6 hectare de teren administrația Firea a plătit 50 de milioane de euro.

“Am vorbit cu viceprimarul Horia Tomescu şi am în mână un contract semnat în 2019 – la scurt timp după decizia Consiliului General de a plăti tunul de 50 de milioane de euro”, adaugă acesta.

Primarul arată că este vorba despre un Contract de Asociere în Participaţie prin care Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) dă în exploatare pentru 25 ani un teren cu o suprafaţă totală de 2750 mp firmei SC UCR GLOBAL SRL.

Scopul, potrivit documentelor, este construirea unui teren de sport şi a unei clădiri cu vestiare, lobby bar, recepţie, terasă.

“25 de ani de exploatare a unei părţi considerabile din parc pentru un câştig al statului român de 7.197 lei/lună. Adică, 3 lei/mp/lună. Bucureştenii au plătit la suprapreţ 1080 euro (!!!)/mp, iar firma de şmecheri întoarce nişte firimituri de aproximativ 7 euro/AN. La un calcul simplu reiese că în 154 de ani recuperăm investiţia”, a precizat primarul.

În finalul postării, Radu Mihaiu solicită Primăriei Capitalei „să denunţe această asociaţie în participaţie”, şi afirmă că este dispus să ofere ajutor juridic în acest sens.

„Acest document ce scoate la lumină o nemernicie probabil este unul din multe pe care nu le ştim. Acest document l-am obţinut cu greu de la PMB fiindcă anul trecut arhiva ALPAB a ars (!!!). Cer Primăriei Generale să denunţe această asociaţie în participaţie. Dacă nu ştie cum, îi pot oferi ajutor juridic. Tunul din parcul Verdi este o sfidare făţişă şi o bătaie de joc pentru toţi bucureştenii. Spaţiul verde e al oamenilor, nu al şmecherilor”, a conchis edilul Sectorului 2.

Comentează pe FACEBOOK

author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro