Renate Weber a dat în judecată Parlamentul. Acesta contestă decizia de a o revoca din funcția de Avocat al Poporului. Cererea de chemare în judecată a fost transmisă marți, 29 iunie. Dosarul va fi judecat de Curtea de Apel București, termenul fiind 2 iulie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a precizat că în cazul în care Curtea Constituţională va decide că revocarea a fost neconstituţională, trebuie să se ţină cont de această hotărâre.
„Cu siguranţă va trebui să ţinem cont de decizia CCR, chiar dacă e o Curte Constituţională condusă de Dorneanu, care a dat atâtea decizii care nu au nicio legătură cu Constituţia. Depinde ce hotărăşte CCR. Nu pot să anticipez. Deci, aşteptăm. Comisiile juridice sunt cele care au formulat raportul, adică analiza motivelor pentru care a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului Renate Weber. Am transmis către comisiile juridice să formuleze un răspuns”.
Tot acesta a declarat că Senatul şi Camera Deputaţilor vor fi reprezentate pe 2 iulie în instanţă, aşa cum cere citaţia.
Ludovic Orban a mai spus că motivul principal al demiterii Avocatului Poporului a fost că a pus „în pericol” viaţa şi sănătatea românilor. PSD a refuzat să participe la vot și a contestat la Curtea Constituțională decizia.
Pe 23 iunie, Comisia de la Veneția a solicitat Parlamentului explicații pentru demiterea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.
Președintele Comisiei, Gianni Buquicchio, a solicitat „bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea”, potrivit unui document oficial, datat 17 iunie și furnizat de PSD.
Comentează pe FACEBOOK














