duminică 18 ianuarie 2026

În ce dosare mai este cercetat Liviu Dragnea

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Liviu Dragnea ar putea ajunge din nou după gratii. Fostul lider PSD, eliberat condiționat joi, după ispăşirea a 2/3 de pedeapsa de 3 ani  şi 6 luni la care a fost condamnat în Dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, mai este cercetat în două dosare penale, dintre care unul trimis în judecată. Este vorba despre dosarul vizitei în SUA și dosarul Tel Drum.

Dosarul vizitei în SUA

Pe 17 mai 2021, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Liviu Dragnea, în dosarul vizitei pe care a efectuat-o în ianuarie 2017 în SUA, la inaugurarea mandatului de președinte al lui Donald Trump. Dragnea este acuzat de trafic de influență și de folosire a influenței.

„În perioada ianuarie 2017 – mai 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în: asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfăşurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare. asigurarea, cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru, (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri)”, se arată într-un comunicat al DNA.

Dosarul Tel Drum

Pe 26 iunie 2020, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum pentru următoarele infracțiuni, săvârșite în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman:

  • constituire a unui grup infracțional organizat
  • două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul
  • instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii, potrivit unui comunicat DNA.
Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro