Un nou sport va fi recunoscut prin lege în România. Autoritățile vor să modifice legea Educației Fizice și Sportului, astfel încât jucătorii profesioniști de jocuri video să beneficieze de același statut precum cel al sportivilor de la cluburile tradiționale.
Astfel, ”gamerii”, cum își spun ei, vor putea primi finanțări mult mai ușor, dar vor plăti și taxe. De altfel, industria jocurilor video, generează anual miliarde de dolari, la nivel mondial, potrivit Stirile Pro Tv.
”Această reglementare va încuraja și organizarea de competiții. În mod cert va crește și va potența ceea ce se întâmplă deja în România în industria de e-sports. În luna septembrie vom depune aceste amendamente și preconizăm că până la sfârșitul anului vom avea în sfârșit legea sportului electronic”, spune Mara Mareș, cosilier de stat la cancelaria prim-ministrului României.
Industria jocurilor pe calculator este considerată una dintre industriile cu cea mai rapidă evoluție de pe planetă. În România avans mai ales în ultimii doi ani. De altfel, țara noastră este pe locul 5 în Europa în ceea ce privește producția de jocuri video.
Cea mai mare competiție de gaming organizată până acum în România va avea loc în octombrie pe Arena Națională. Premiile se ridică 400.000 de dolari, din care 16% vor merge la bugetul statului român sub formă de impozit.














