duminică 18 ianuarie 2026

Tolontan ‘a uitat’ să investigheze informațiile publicate

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Magistrații Judecătoriei Sectorului 2 al Capitalei au motivat decizia prin care ziarul Libertatea a trebuit să șteargă articolele cu privire la primarul sectorului 4, Daniel Băluță. Judecătorii arată că jurnalistul Cătălin Tolontan n-a făcut nicio verificare a informațiilor publicate, nereușind să facă dovada niciunei presupuse legături între edilul Băluță și clanurile interlope la care a făcut referire în nenumăratele materiale apărute pe site-ul libertatea.ro.

„Raportat la probele administrate, instanța reține că în cauză, pârâții nu au făcut dovada existenței unei minime baze factuale cu privire la veridicitatea faptelor menționate în articolele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată”.

Judecătorii notează în motivare că articolele vizează subiecte de interes general, dar că acestea nu au o bază factuală suficientă.

“Deși articolele publicate vizează subiecte de interes general, iar pârâților le revenea obligația de a informa publicul privind existența unor presupuse ilegalități, se reține totodată că acestora le incumbă și obligatia de a furniza o baza factuală suficientă”.

Judecătorii au mai precizat că este nevoie de o minimă probă a veridicității informațiilor.

În lipsa unor dovezi privind caracterul adevărat al informațiilor, nu se justifică publicarea de către pârâți a unei fotografii realizată prin suprapunerea în prim plan a imaginii reclamantului peste o imagine privind alte persoane în scopul justificării titlului articolului, respectiv ,,Gruparea Goleac – primarul PSD Băluță se afișează cu mafia. Șef din Poliția Locală Sector 4, la piscina din curtea casei liderului Clanului Sportivilor”.

Jurnaliștii de la Libertatea s-au apărat în fața magistraților afirmând că nu au cum să dovedească adevărul informațiilor, deoarece și-ar divulga sursele. Cu toate că judecătorii recunosc importanța confidențialității surselor, ei spun că ”aceasta nu scutește partea de efectuarea oricărei dovezi privind adevărul faptelor publicate”.

„Deși este recunoscută importanța confidentialității surselor jurnalistice, totuși aceasta nu scutește partea de efectuarea oricărei dovezi privind adevărul faptelor publicate.

Nu justifică preluarea acestora de către pârăți în propriile articole, în absența efectuării unor verificări proprii cu privire la veridicitatea lor (…) nu justifică preluarea acestora de către pârăți în propriile articole, în absența efectuării unor verificări proprii cu privire la veridicitatea lor”, se mai spune în motivare.

Practic, investigatorii n-au investigat nimic, spun oamenii legii.

Având în vedere toate aceste informații, judecătorii au considerat că articolele publicate de către Cătălin Tolontan și colegii săi cu privire la Daniel Băluță „nu sunt fundamentate pe un suport probator, intrând, în consecință, în sfera ilicitului civil, nebeneficiind de garanțiile prevăzute de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului”, și astfel, jurnaliștii „au depășit în mod nejustificat limitele libertății de exprimare, fiind încălcate pe cale de consecință drepturile reclamantului”.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro