Mercedes, un locuitor din comuna vasluiană Băcești, și-a pus o poartă nouă la vila în care locuiește. Pâna aici nimic senzațional, numai că marca porții este Versace, iar în localitatea respectivă au răsărit zeci de palate construite din ajutoarele sociale primite de la state din Europa civilizată.
Poarta ”de firmă” a costat nici mai mult nici mai puțin de 4.500 de euro, scrie Vremea Nouă.
Mai mult, proprietarul a cerut ca numele său să fie trecut la vedere pe poartă, astfel încât toți cei care trec pe-acolo să știe cu cine au de-a face.
Băcești este renumit pentru astfel de ”palate”, Acestea au cel puțin 2 etaje, zeci de camere, colorate strident. Mașinile de lux sunt lăsate ostentativ în drum ca toată lumea să vadă cât de bogați sunt proprietarii.
Toate aceste ”bogății” sunt obținute din ajutoarele sociale primite de la statele din Europa occidentală și din banii proveniți din activitățile ilegale desfășurate în România. Acest lucru este cunoscut, dar ”bogătașii” se jură că au muncit din greu în străinătate, motiv pentru care spun ei că ar trebui să fie apreciați.
La intrarea în fiecare astfel de palat stă scris numele proprietarului: Mercedes, Chiparos, Maradona etc.
Comentează pe FACEBOOK













