Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu a postat 2 știri pe Facebook „care ar trebui să vă dea frisoane”. După postarea acestora, gigantul tech a decis să-i blocheze contul timp de șapte zile.
„Două ştiri care ar trebui să vă dea frisoane:
1) Albania şi Kosovo vor primi „refugiați” afgani. Altfel spus vom avea baze ale talibanilor în inima Europei.
2) China a finanțat un centru de 30 de milioane de euro în Senegal „Museum of Black Civilizations”. Foarte probabil un pretext pentru a sădi în mințile şi inimile africanilor ura față de occidentul fost colonial.
Consecințele celor două lucruri le judecați voi.
Apropos: îmi pare foarte rău pentru afgani, mai ales pentru femeile de acolo. Dar nu e decât expresia lipsei colective de dorință pentru altceva. În 20 de ani şi cu miliarde de dolari, nația afgană, dacă ar fi vrut, ar fi putut să-i nimicească pe talibani. Nu au făcut-o, acum suportă consecințele. Sunt pentru acceptarea a exact zero refugiați. 500 de milioane de europeni nu pot lua, la infinit, sarcina de a primi toate milioanele de oameni incapabili să-şi facă țara acceptabil de trăit după 20 de ani de ajutor masiv. Mizeria şi suferința sunt infinite. Resursele şi răbdarea noastre… finite.
Aşa cum vă spuneam: vin vremuri foarte nasoale. Regimul criminal comunist a fost ceva light față de ce urmează”.
Fostul ministru nu este la prima abatere. Acesta a mai fost blocat în luna iunie, de două ori pentru abateri de la „corectitudinea politică”.
La începutul lunii iunie, Funeriu fusese blocat pentru o caricatură referitoare la discriminarea la care a ajuns să fie supusă populaţia albă în unele ţări. La finalul lunii iunie, acesta a fost blocat din nou, de data asta pentru 3 zile, după afirmarea unui simplu adevăr biologic.
„Oricâte contorsiuni mentale și sforțări neuronale se fac, e aberant, irațional, să numești „bărbat” o femeie și viceversa. Fac parte dintre cei care se simt agresați și agasați de oamenii care vor să impună această aberație. 3, 2, 1, start hoardelor de „heitări” care vor invada comentariile.„ – este afirmaţia cu pricina.
Comentează pe FACEBOOK













