Accesul la muncă să se facă doar pe baza certificatului verde, susțin lideri ai PNL și PSD. Nelu Tătaru, vehiculat ca viitor ministru al Sănătății în Guvernul PSD-PNL-UDMR, a declarat, luni, că „după ce a picat legea, campania de vaccinare s-a înjumătățit” și „cu cât întârziem aprobarea unui certificat verde, cu atât va scădea campania de vaccinare.”
„Vaccinarea este gratuită. Cine nu se vaccinează, să plătească!
Cei care nu se pot vaccina, care au contraindicație la vaccinare, se vor testa gratuit”, a declarat Nelu Tătaru.
Certificatul verde va fi eliberat pe bază de vaccin, trecere prin boală și test. La propunerea PSD, angajații vor avea doar două luni de zile posibilitatea de a munci în baza unui test, plătit din propriii bani. Apoi, se va impune vaccinarea obligatorie. Dacă vaccinarea va fi refuzată, angajaților li se va retrage dreptul la muncă, deci vor fi concediați.
„Vaccin, trecere prin boală și test. Va fi indiferent de incidență. În general, la 48 de ore (n.r. – va fi efectuat testul), dacă este vorba despre test rapid, antigen sau 72 de ore, pentru teste PCR. 10 teste pe lună, timp de două luni”, a mai spus Tătaru.
Comentează pe FACEBOOK













