Florin Cîțu, președintele PNL, nu e de acord ca bugetul sa treacă fără 7% din PIB pentru investiții, susțin surse politice din partid, citate de Adevărul. În forma bugetului transmisă de Ministerul Finanţelor sunt doar 6,71% din PIB pentru investiţii. De asemenea, preşedintele PNL nu este de acord nici ca proiectul să treacă fără proiectele locale, adică să fie o menţionare concretă a ceea ce sunt priorităţi de finanţare.
„Este o diferenţă mică. Anul trecut am prins parcă 5,9% la investiţii şi am închis cu 5,4%. Anul acesta sunt 6,74, sau aşa ceva, deci foarte aproape de 7%, iar după discuţiile avute şi cu ministrul Sorin Grindeanu şi cu ministrul Finanţelor veţi vedea cp anul acesta vom depăşi 7%. E bine că ne-am asumat ceva mai puţin şi să venim cu ceva mai mult”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, fiind întrebat de ce nu sunt 7% din PIB în bugetul pe 2022.
„Contează execuţia, nu propunerea. Anul trecut ne-am propus ceva mult şi am obţinut puţin. Oricum faţă de anul trecut, de la 5,4 la 6,7, e o diferenţă consistentă. Sperăm să închidem peste 7%”, a completat preşedintele PSD.
Comentează pe FACEBOOK













