Un nou scandala izbucnit între Nicușor Dan și Gabriela Firea. Actualul ministru PSD îl acuză pe primarul general că Bucureştiul riscă să piardă fondurile europene nerambursabile pentru reabilitarea sistemului de încălzire pentru că „nu a mişcat un deget”. Potrivit fostului primar, „dacă licitaţiile ar porni astăzi, tot ar fi prea târziu”, proiectul fiind „finanţat pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020”, iar „fondurile trebuie cheltuite până în 2023”.
„Strigātor la cer!”, exclamă Firea.
În replică, Nicușor Dan spune că, din de 4 ani, Firea „a dat bani pe târguri, concerte şi tot felul de prostii”.
”Cu un tupeu incredibil, fostul primar Firea mă acuză de situaţia termiei din Bucureşti. Să ne uităm din nou la graficul cu alocările de bani pentru termie din ultimii ani. În loc să dea bani pentru termie, a dat bani pe târguri, concerte şi tot felul de prostii. Banii care lipsesc din alocare ar fi permis înlocuirea la timp a reţelei. În ceea ce priveşte fondurile europene pentru termie, nu a fost în stare timp de 4 ani să obţină banii europeni care erau alocaţi Bucureştiului”, a scris Nicuşor Dan într-o postare pe Facebook.
Primarul Capitalei arată că a preluat mandatul cu conturile blocate, cu furnizori neplătiţi de 2 ani. Acesta mai menţionează că a trebuit mai întâi să deblocheze situaţia financiară, pentru că nu mai venea nimeni să lucreze cu Primăria, şi apoi să scoată la licitaţie 40 de km din cei 63, deoarece altfel, compania Energetica ar fi terminat cei 56 km rămaşi în 6-7 ani, pe care începem lucrările primăvara asta.
Comentează pe FACEBOOK













