Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a modificat din nou luni condițiile privind carantina. Astfel, pentru persoanele navaccinate împotriva COVID, pentru cele care nu au trecut prin boală sau nu sunt testate, perioada de carantină va fi de 5 zile. De asemenea, se elimină lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, care prevedea clasificarea statelor pe culori.
Noile reguli intră în vigoare de la 1 februarie, nefiind necesară o hotărâre de guvern, anunță Raed Arafat.
„Se elimină lista țărilor cu risc epidemiologic. Prin măsurile adoptate azi, se elimină terminologia de state aflate sub anumită culoare, în funcție incidență
Va fi o regulă generală – se instituie măsura carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România şi nu prezintă certificatul digital al UE sau alte documente compatibile cu acesta care să ateste vaccinarea cu schema completă, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau testarea negativă RT-PCR efectuată cu cel mult 72 de ore înainte.
Vor fi și excepții, precum copiii cu vârsta sub 12 ani.
Carantina pentru persoanele care au fost contact direct se reduce la 5 zile. Exceptați cei trecuți prin boală, care au maxim 90 de zile de la ieșirea din izolare.
La acest moment, nu e nevoie de o decizie privind chemarea la lucru a cadrelor medicale care au COVID. Situația e încă sub control.
Nu există obligația testării unei persoane, după cele 5 zile de izolare”, a transmis Arafat.
Comentează pe FACEBOOK













