Un nou caz de risipirea a banilor publici este construirea de parcuri în locuri total neinspirate: în mijlocul câmpului, pe islazele comunale sau chiar lângă pădure. Zeci de milioane de euro au fost astfel aruncați în vânt.
Pentru că Uniunea Europeană a impus României creștrerea suprafeței de spații verzi, autoritățile române s-au apucat să cheltuie bani pe amenajarea de parcuri. Mai exact, ca să dăm bine la statistică, de la Fondul pentru mediu s-au alocat bani pentru orice primărie era dornică să facă un parc, inclusiv la sate, arată Digi 24. Primarii nu și-au bătut capul prea mult de a amenaja parcurile în spații utile, unde copiii să aibă acces, ci le-au construit chiar și în mijlocul câmpului, unde nu merge nimeni, ajungând astăzi în paragină.
Spre exemplu, în comuna Vâlcelele, județul Călărași, autoritățile locale au construit un parc pe câmp, exact lângă o pădure, la doi kilometri distanță de localitate.
Pentru că nimeni nu calcă pe acolo, parcul se află într-o avansată stare de degradare. Gardul a fost furat, aleile acoperite cu un strat gros de pământ și iarbă, iar printre echipamentele de la locul de joacă au început să crească copaci.

Un alt exemplu de investiție inutilă este parcul din comuna Roseți. A fost făcut la margine localității chiar lângă islaz.Investiția a costat un milion de lei vechi.
Iar exemple ca acestea pot continua la nesfârșit. Între 2007 și 2011 au fost alocate peste 100 de milioane de euro pesntru astfel de proiecte.















