Primarul localității Mogoșoaia susține că nu mai are nicio resursă pentru plata unui credit uriaș, iar banca îi oprește bani din salariul care este mai mic de 1.500 euro. NewsWeek scrie că Paul Mihai Precup are un credit din anul 2007 în valoare de peste 3,2 milioane de franci elvețieni (circa 3,2 milioane de euro).
Primarul nu menționează până când va trebui să achite creditul bancar. Dar o simulare pe 30, 40 de ani și 50 de ani arată că primarul ar trebui să plătească o rată lunară de minim 5.000 de euro și maxim 8.800 euro, iar venitul mediu al familiei sale este de 2.000 de euro/lună în ultimii trei ani.
Newsweek România: Cum reușiți să plătiți rate la bănci în condițiile în care declarați venituri, lunare, cel puțin de două ori mai mici?
Paul Mihai Precup: Nu achit lunar rate la bancă, creditul fiind declarat scadent anticipat si deschis dosar de executare silită.
În 2019 ați înstrăinat o casă de 198 mii de euro. Ați făcut această tranzacție pentru a plăti datoria ?
Paul Mihai Precup: Cheltuirea sumelor rezultate din înstrăinarea bunurilor personale este o chestiune de inters privat și nu public.
În 2020 ați fost executat silit (casă la Butimanu). Tot pentru a plăti datoriile bancare ?
Paul Mihai Precup: Da, cele 3 loturi de teren de la Butimanu au fost vândute la licitatie publică în scopul acoperirii sumelor datorate
În ce constă bunul imobil de 30.000 de mp ? Dar cel de 115.000 mp din declarația de avere?
Paul Mihai Precup: Teren intravilan, respectiv teren extravilan proprietăți apartinând fiului meu.
Care a fost scopul împrumutului de peste 3,2 milioane de franci? Când trebuie să îl returnați?
Paul Mihai Precup: Sustinerea business-ului auto deținut de familia mea, garantat cu o proprietate situată în centrul Bucureștiului. A fost declarată scadența anticipată, deci nu mai poate fi vorba de un grafic lunar de rambursare. (Paul Precup deține pachetul majoritar la compania Cardinal Motors, la un moment cel mai mare improtator al brandurilor VW și Audi. Afacerea a fost înfloritoare mai mulți ani, averea lui Precup fiind evaluată la peste 30 milioane euro. În ultimii ani firma a fost pe pierdere. N.red.)
Aveți în acest an și alte venituri care să vă ajute să plătiți creditul?
Paul Mihai Precup: Toate veniturile sunt înscrise în declarația de avere.
Comentează pe FACEBOOK













