Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat duminică pe preşedintele francez Emmanuel Mmacron. Potrivit acestuia tentația unei soluţii negociate ”acum” în Ucraina, cu Vladimir Putin, crește riscul de a prelungi ”instabilitatea mondială”, anunţă Guvernul britanic, relatează AFP, informează News.ro.
Cei doi lideri ”au convenit” că ”este vorba despre un moment critic al evoluţiei conflictului şi că este posibil să fie răsturnat cursul războiului”, anunţă un purtător de cuvânt al Guvernului britanic.
Cei doi au hotarât ”să consolideze” susţinerea militară a Ucrainei.
”Premierul a subliniat că orice tentatvă de a soluţiona conflitul acum nu va face decât să cauzeze o instabilitate de durată şi să-i dea lui Putin dreptul de a manipula ţările suverane şi pieţele internaţionale veşnic”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Dacă Emmanuel Macron a mai avut discuții cu Putin, Boris Johnson refuză orice dialog cu preşedintele rus. Premierul englez l-a făcut ”dictator” după invazia Ucrainei, la 24 februarie.
Boris Johnson vrea ca Occidentul să poarte ”discuţii cu adevărat, cu adevărat sincere” pe tema implicaţiilor războiului şi sancţiunilor asupra inflaţiei, cu scopul de a ”proteja unitatea” afişată până în prezent.
”Va exista, în mod realist, o anumită oboseală în rândul populaţiilor şi claselor politice”. Tot el a identificat o ”anumită anxietate” în acest subiect.
Comentează pe FACEBOOKBilateral meeting between Emmanuel Macron and Boris Johnson during the G7 Summit : French President Emmanuel Macron and British Prime Minister Boris Johnson meet for a bilateral meeting at the G7 summit in Germany. pic.twitter.com/C6Q8KqjVyl
— World News 24 (@DailyWorld24) June 26, 2022














