Începând din luna august, șoferii bucureșteni trebuie să fie atenți unde își vor lăsa mașinile. Primăria Capitalei nu va mai permite parcările neregulamentare și nici gratuit în unele zone, a anunțat viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu pentru HotNews.ro
Cei care vor parca neregulamentar vor fi sancționați, iar în centrul Capitalei, șoferii nu își vor mai putea lăsa mașinile unde vor.
“Nu se mai poate parca gratis pe locurile amenajate de astăzi, nu s-a putut parca gratis nici până acum, dar era mult mai lejeră abordarea angajaților Primăriei Capitalei care se ocupau de acest serviciu. Începând de luna aceasta (iulie – n.red.) ne vom ocupa de informarea cetățenilor, o campanie de informare agresivă, ca să nu intrăm abrupt, poate unii nu au știut că acolo este parcare publică, poate nu au fost atenți la semne. Din august nu vom mai permite nimănui să ocupe domeniul public fără să achite și nu vom mai permite să parcheze neregulamentar, fiindcă parcările publice sunt goale fiindcă lumea parchează pe trotuar”, a declarat viceprimarul.
“Nu va mai exista asta. De asta spuneam că sunt doi pași, primul să eficientizăm serviciul și încasarea, acolo unde avem trasate locuri de parcare, și doi, descurajarea lăsării mașinii într-o zonă în care nu ai voie să parchezi”, a continuat viceprimarul.
Acesta a mai fost întrebat cum are de gând să procedeze pentru a pune în practică ce își dorește. Bujduveanu a explicat că un rol important îl va avea Poliția Locală.
“Cu ajutorul Poliției Locale, cu ajutorul Brigăzii Rutiere, deja de la începutul anului avem campanii pe bulevarde, pe Pallady, pe Pantelimon, pe care le luăm la rând în fiecare zi pentru a înștiința șoferii care își lasă mașinile acolo că nu este voie să blocheze prima bandă. Același lucru îl vom face și în inelul central, unde vom înștiința șoferii și acolo unde aceștia încalcă regulile, le vom ridica mașinile, vom bloca roțile și Brigada Rutieră îi va amenda. Lumea va învăța încet-încet”.
Se dorește ca la final să nu mai existe niciun loc în care se poate parca gratuit în centru, nici măcar pe străduțele secundare.
“Vorbim despre tot. Noi acum avizăm locuri de parcare pe toate străzile din inelul central. Am început din zona centrală, iar la final nu va mai exista niciun loc unde să se poată parca gratuit. La acel moment vom ști exact câte locuri de parcare avem și știm câte mașini pot parca în inelul central, pe domeniul public. Avem soluții și pentru riverani. Căutăm terenuri goale, care nu sunt spații verzi și care se află în proprietatea municipalității, de exemplu în zona Corneliu Coposu, și le autorizăm pentru a fi locuri de parcare pentru cetățenii din zonă care nu pot parca pe bulevardul Corneliu Coposu”, a mai spus viceprimarul.
Comentează pe FACEBOOK













