Şeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat că instituția pe care o conduce va investiga și creşterea IRCC, după cea a ROBOR.
Amintim că instituția anchetează dacă băncile s-ar fi înţeles între ele să crească ROBOR-ul. În acest caz, Consiliul Concurenței a făcut marţi controale inopinate la 10 bănci. Investigaţia vizează un posibil cartel pentru fixarea dobânzilor.
„Diferenţa între ROBOR şi IRCC este că la ROBOR e disponibilitatea de a face o tranzacţie, la IRCC sunt tranzacţiile efective. Evident că ne uităm la tot ansamblul”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
„O creştere a dobânzilor în piaţă este normală, e mecanismul prin care luptăm cu creşterea preţurilor. Noi nu investigăm creşterea dobânzilor în sine, ci vrem să vedem dacă nu cumva pe acest climat unde era normal să aibă loc o creştere a dobânzilor nu există şi o înţelegere între unii actori de pe piaţă, să facă o creştere mai mare decât ar fi ea justificată”, a adăugat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, potrivit observatornews.
Dacă suspiciunile se confirmă, clienţii băncilor ar putea primi despăgubiri.
Primele semne că ceva ar fi în neregulă au fost declaraţiile guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, care a precizat că, deși traversăm o perioadă grea din punct de vedere economic, „băncile au cam sărit calul cu ROBOR-ul”.
Cele 10 bănci vizate sunt: Banca Transilvania, BCR, BRD-Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, OTP Bank România, EximBank și Intesa Sanpaolo România.
Comentează pe FACEBOOK













