Doi șefi de post din Olt au fost găsiți beți criță la serviciu. La control, unul dintre ei a refuzat să fie testat cu alcooltestul, respingând și invitația de a-i fi recoltate probe biologice de sânge.
Cei doi au consumat alcool împreună, luni, 5 decemebrie, în localitatea Brâncoveni din județul Olt.
Un cetățean a sunat la 112 să anunțe că șeful Postului de Poliție Brâncoveni este în stare de ebrietate, în postul de poliție, în hainele de serviciu. În urma sesizării, un echipaj de poliție de la Slatina s-a deplasat la fața locului, i-a recoltat probe și s-a constat că era băut. Bărbatul nu e la prima abatere de acest gen.
„Din primele verificări s-a constatat faptul că polițistul se afla în postul de poliție, sub influența băuturilor alcoolice, însă, conform graficului, acesta se afla în afara orelor de program”, au transmis reprezentanții IPJ Olt, la solicitarea Adevărul cu privire la acest caz, scrie adevarul.ro
Polițistul, deși nu a comis nicio infracțiune, este cercetat acum de Biroul Control Intern.
Situația s-a complicat însă nu doar pentru polițistul din Brâncoveni, ci și pentru colegii cu care acesta ar fi băut.
Concret, polițiștii alertați prin 112 ar fi aflat că șefului de post din Brâncoveni i-ar fost coleg de beție șeful Postului de Poliție din Strejești. Așa se face că ultimul a fost, la rândul lui, localizat, fiind oprit în trafic. Colegii i-au cerut să sufle în alcooltest, însă polițistul a refuzat.
„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge, fiind continuate cercetările de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș”, au mai transmis reprezentanții IPJ Olt.
Comentează pe FACEBOOK













