Rata anuală a inflaţiei a urcat în noiembrie, comparativ cu noiembrie 2021, la 16,8%, relevă datele transmise marţi de Institutul Național de Statistică. Zahărul, uleiul și energia electrică sunt în topul scumpirilor.
Conform INS, preţurile de consum în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2022 au crescut cu 1,3%.
Singurele ieftiniri le întâlnim la serviciile de telefonie, unde preţurile au scăzut cu 1,04%, în noiembrie 2022, faţă de noiembrie 2021, şi la poştă şi telecomunicaţii, care s-au ieftinit cu 0,1%, în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021.
Mărfurile alimentare s-au scumpit în noiembrie cu 21,55% faţă de noiembrie 2021 şi cu 20,53% faţă de decembrie 2021. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit zahărul, cu 61,94%, faţă de noiembrie 2021, şi cu 60,73% faţă de decembrie 2021, dar şi untul, cu 43,43%, faţă de noiembrie 2021, şi cu 43,21%, faţă de decembrie 2021. De asemenea, uleiul comestibil s-a scumpit cu 40,66%, în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, şi cu 38,78% faţă de decembrie 2021.
Preţurile la mărfurile nealimentare au urcat cu 16,17%, în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, şi cu 15,32% faţă de decembrie 2021. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit energia electrică, cu 47,19%, în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, şi cu 38,50% faţă de decembrie 2021. Gazele s-au scumpit, în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, cu 37,63%, şi cu 35,68% faţă de decembrie 2021.
Serviciile s-au scumpit cu 9,51%, în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, şi cu 9,05% faţă de decembrie 2021.
Comentează pe FACEBOOK













