Firma Concivia S.A., controlată de fostul baron PSD Gheorghe Bunea Stancu, a câștigat contracte de 50 de milioane de euro fonduri UE cu statyul român. Mai exact, firma lui Bunea Stancu se va ocupa de canalizare și apă în Brăila, a, transmite publicația locală DeBraila.ro.
În luna mai 2022, consiliul de administrație al companiei Concivia l-a numit director general pe fostul baron Gheorghe Bunea Stancu, în condițiile în care acționar este fiul său, scrie sursa citată.
Contractele au fost acordate de Compania de Utilități Publice „Dunărea” în mai puțin de șase luni.
Amintim că Gheorghe Bunea Stancu a condus Consiliul Județean Brăila și PSD Brăila până în 2014, când DNA i-a percheziționat biroul și l-a acuzat de abuz în serviciu. Și firma Concivia a fost vizată de anchetă.
Fostul baron PSD a făcut închisoare în două rânduri ca urmare a unor condamnări în dosare de corupție, potrivit g4media.ro. Prima a fost în 2015, când a primit trei ani de închisoare cu executare în dosarul Mită la PSD. A fost încarcerat la Penitenciarul Focşani şi a fost eliberat condiţionat în 2016.
Iar a doua oară în 2019. Atunci a fost eliberat după două luni, ca urmare a condamnării de 3 ani şi 8 luni, într-un dosar de abuz în serviciu şi conflict de interese. Procurorii au stabilit că Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al CJ Brăila, a obţinut foloase patrimoniale necuvenite pentru două cluburi sportive, constând în folosirea gratuită timp de cinci ani a unui autoturism şi încasarea de către acestea a sumei totale de 7.492.000 lei.
În 2022, Bunea Stancu a fost achitat în al treilea dosar penal privitor la acte de corupție.
Comentează pe FACEBOOK













