Noi acuzații la adresa lui Eduard Novak. După ce a afirmat săptămâna aceasta că Eduard Novak primește ilegal rentă viageră, Sindicatul Național Sport și Tineret aduce noi acuzații la adresa ministrului Sportului.
„Si-a adus antrenorul personal, aparatele şi bicicleta în biroul ministerial din strada Vasile Conta pentru a face antrenamente în timpul programului, atunci când, oficial, ar trebui să îşi îndeplinească atribuţiile”, acuză sursa citată.
https://www.facebook.com/SindicatulNationalSportsiTineret/posts/577933624372196
„În ce ţară din lume un demnitar mai face asta în timpul programului, în biroul instituţiei? Ministrul şi-a instalat în cabinet un sistem complet de antrenament de ciclism indoor.
Pentru propriul program de pregătire, şi-a adus echipamente, susţinătoare de efort, energizante, medicamentaţie, prosoape, săpun, geluri de duş şi feon pentru uscat părul; urmează preparatorul fizic, maseurul, terapeutul şi nutriţionistul.












