Valea Oltului se află în ultima săptămână de lucrări de reamenajare a infrastructurii rutiere. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că au fost finalizate 80% din lucrările pe DN7 pe sectorul de drum Boiţa – Lazaret.
Valea Oltului se redeschide traficului
„A fost reluat traficul pe sectorul de drum Boiţa – Lazaret începând cu ora 20.00, conform programului!. Lucrările au ajuns la 80%, iar de mâine (n.red. – luni, 5 august) se intră în ultima săptămână în care DN7 este închis pe sectorul Boiţa – Lazaret. Antreprenorul turc a muncit într-un ritm susţinut, ceea ce permite redeschiderea circulaţiei pe data de 9 august, aşa cum s-a stabilit de la început”, a anunțat, duminică seară, CNAIR într-o postare pe Facebook.
Compania de construcții continuă lucrările de stabilizare a drumurilor tehnologice şi de curăţare a versantului de resturile rezultate din defrişări.
”Ca urmare a operaţiunilor în care sunt implicate şi utilaje grele, se menţine în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor şi maselor de pămant pe timpul zilei. Echipele care se ocupă de siguranţa circulaţiei sunt la rândul lor mobilizate pentru a interveni urgent dacă situaţia o impune. Acolo unde există pericolul căderii de pe versant a unor anrocamente, arbori sau rădăcini de copaci pe partea carosabilă, antreprenorul a montat parapete din beton. În cazul în care, pe timpul nopţii, vor apărea situaţii de risc traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni în cel mai scurt timp posibil”, arată CNAIR.
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere mai menţionează că aceste măsuri fac parte din obligaţiile antreprenorului care trebuie să acţioneze astfel încât să fie evitată producerea unor evenimente periculoase pentru deplasarea pe DN7.
”Reamintim că pe DN7 (sectorul Boiţa – Lazaret) circulaţia se desfăşoară între orele 20.00 – 6.00 pentru toţi participanţii la traficul rutier, iar în intervalele orare 7.30 – 8.00 şi 16.30 – 17.00, doar pentru riverani. Lucrările sunt reluate în fiecare zi la ora 6.00 până pe data de 9 august”, arată CNAIR în postare.
Grindeanu, ceartă cu Ciucă pe situația din Valea Oltului
Amintim că decizia de a se închide Valea Oltului pe timp de zi a creat polemici în colaiția de guvernare. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat în 19 iulie că defrişările de pe Valea Oltului nu se pot face pe timpul nopții nici „dacă ar fi batalioane de ostaşi galbeni pe versanţi”, criticându-i pe cei care susțin o astfel de variantă, printre care se numără și președintele PNL, Nicolae Ciucă.
„Marţi, în principiu, o să merg să văd cum se desfăşoară lucrările. O să fie marţi două săptămâni de la acele restricţii absolut necesare, asta fiindcă am văzut că sunt unii care îşi dau cu părerea. Sunt absolut necesare, iar discursuri din acestea populiste care dau bine electoral, dar care nu au nicio legătură cu partea practică pe mine nu mă impresionează şi, şi dacă ar fi batalioane de ostaşi galbeni pe versanţii din Valea Oltului, eu nu cred că s-ar putea face defrişări pe timp de noapte şi nu că nu cred eu, nu crede nimeni, fiindcă această decizie a fost luată urmare a consultărilor cu toţi cei care se pricep”, a declarat Sorin grindeanu vineri, într-o conferinţă de presă la Timișoara, citat de Agerpres.
El a mai spus că astfel de declaraţii „populiste” trebuie ignorate.
„Aşa că declaraţii din acestea populiste şi care cred unii că aduc voturi trebuie ignorate. Şi le mai spun ceva: niciodată nu vor câştiga voturi cu declaraţii de tip PP-DD, AUR şi alte asemenea formaţiuni politice, fiindcă aceste declaraţii sunt în acea linie. Mă aşteptam la mai multă seriozitate”, a spus Grindeanu.
Comentează pe FACEBOOK













