Crin Antonescu, candidatul alianței „România, Înainte” la alegerile prezidențiale, susține că țara noastră are potențialul de a se afirma ca o forță economică semnificativă în Europa. Acesta promite că, sub conducerea sa, România va face trecerea de la oportunități nevalorificate la rezultate concrete, demonstrând astfel că poate mai mult și merită mai mult.
„România poate și trebuie să devină un jucător economic major în Europa. Cu mine președinte, vom transforma potențialul în succes și vom demonstra că România are capacitatea de a evolua. România merită mai mult”, a declarat Antonescu într-o postare pe Facebook.
Independența energetică, obiectiv strategic
Candidatul la președinție subliniază importanța independenței energetice a României și potențialul acesteia de a deveni un furnizor-cheie de energie pentru Uniunea Europeană și piețele internaționale.
„România nu doar că poate deveni independentă energetic, dar are resursele necesare pentru a furniza energie către UE și alți parteneri externi. Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este un exemplu clar de resursă strategică. De asemenea, parcurile eoliene din Cogealac, alături de centrala nucleară de la Cernavodă, confirmă că România are infrastructura necesară pentru a deveni un actor semnificativ pe piața energetică europeană”, a explicat Crin Antonescu.

Portul Constanța, un punct strategic pentru Europa
Un alt element central al viziunii sale economice este dezvoltarea Portului Constanța, care ocupă deja locul al șaptelea în clasamentul porturilor europene, dar care ar putea deveni un hub logistic esențial pentru comerțul dintre Europa și Asia.
„Portul Constanța are potențialul de a deveni cel mai important nod de transport al Uniunii Europene. Acest lucru este posibil prin integrarea sa în Coridorul de Mijloc, un proiect strategic care conectează Europa de Asia Centrală și China. Uniunea Europeană dezvoltă acest traseu prin Marea Neagră și zonele adiacente, ceea ce oferă României o poziție-cheie în comerțul internațional”, a precizat Antonescu.
Acesta consideră că dezvoltarea infrastructurii și valorificarea resurselor energetice sunt elemente esențiale pentru ca România să devină un jucător economic major în Europa. Printr-o abordare strategică, țara noastră ar putea să-și consolideze poziția pe piața europeană și să contribuie la securitatea energetică a UE.
Comentează pe FACEBOOK













