Începe scindarea polului suveranist. După ce Victor Ponta a declarat deja că lansează platforma politică „România pe primul loc”, Claudiu Târziu a anunțat că își face un nou partid , după plecarea din AUR – „Acțiunea conservatoare”. Această formațiune ar urma să fie lansată la sfârșitul lunii iunie și își propune să coaguleze forțele conservatoare din România, oferind o alternativă pe scena politică.
Atât Ponta cât și Târziu vizează o reconfigurare a dreptei conservatoare, cu reguli dictate de ei și un discurs mai puțin propagandisc ca al lui Simion. Și, mai mult ca sigur, vor lua cu ei și membrii AUR, pe langa parlamentari neafiliați care au fost în SOS, AUR și POT.
Amintim că, miercuri, șase deputați din POT au demisionat. Cinci senatori sunt, potrivit propriilor declarații, „cu bagajele făcute”. Dacă plecările se confirmă, grupul POT din Senat dispare.
Claudiu Târziu: Acțiunea Conservatoare are rolul de a coagula toate forțele conservatoare sănătoase din societatea românească
„Slujesc cauza națională de peste două decenii, din societatea civilă și, mai de curând, din politică. Voi continua. Alături de vechi prieteni de idei și de fapte bune. Mișcarea pe care o vom lansa la finalul lunii iunie se numește Acțiunea Conservatoare. Ea are rolul de a coagula toate forțele conservatoare sănătoase din societatea românească pentru a oferi țării o alternativă politică autentică”, a scris Claudiu Târziu pe pagina sa de Facebook.
Târziu a subliniat că „Acțiunea Conservatoare” nu va fi un refugiu pentru migranți politici, ci o platformă deschisă pentru oameni de caracter și specialiști care împărtășesc valorile conservatoare.
https://www.facebook.com/watch/?v=2059368447917714&t=0
Claudiu Târziu a precizat că nu se întoarce în AUR
„Nu mă întorc în AUR. Despărțirea este definitivă. Nu există planuri ascunse, negocieri subterane sau scenarii de preluare”, a declarat Târziu. Acesta a adăugat că AUR „nu mai are nicio legătură cu idealurile de la care am pornit”.
În aprilie 2025, Claudiu Târziu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Național de Conducere al AUR. La scurt timp după suspendare, Târziu a anunțat public că se desparte definitiv de AUR, afirmând că formațiunea s-a transformat într-un „Partid George Simion”.
Comentează pe FACEBOOK











