România varsă anual miliarde de euro în bugetul Uniunii Europene, bani proveniți direct din taxele și impozitele plătite de români. În schimb, primim înapoi firimituri, condiționate de o birocrație umilitoare, ruptă complet de realitățile noastre locale. Guvernanții noștri acceptă fără să crâcnească această relație inechitabilă, în care suntem tratați ca o periferie utilă, nu ca un partener egal.
În teorie, fondurile europene ar trebui să ajute la reducerea decalajelor de dezvoltare. În realitate, România a rămas în urmă mai mult ca niciodată. În 1989 eram cu 10 ani în spatele Occidentului. Azi, după 17 ani de integrare, decalajul a crescut la peste 25 de ani. În sute de comune nu există drumuri asfaltate, canalizare sau acces la apă curentă. În unele zone, viața arată ca în anii ’60, dar Bruxelles-ul ne cere piste de biciclete și tranziție verde, în timp ce noi nu avem încă lumină în sate.
Totul este decis de ghiduri și axe de finanțare făcute să se potrivească intereselor altora. Proiectele vitale pentru români sunt respinse pentru că „nu se încadrează”. România are nevoie de conducte, dar primește consultanță, cursuri și studii de fezabilitate.
Guvernul tace. Se înclină. Nu luptă pentru o finanțare corectă. Nu impune nevoile reale ale poporului român la masa deciziilor. Acceptă acest tratament de rangul doi și întreține iluzia unei „solidarități europene” care există doar în discursuri.
România nu mai are voie să fie colonie economică. Este timpul să ne cerem drepturile, să ne apărăm resursele și să ne reconstruim țara pe baza propriei viziuni – nu pe termenii impuși de alții.
