România arde, iar Cotroceniul discută despre pensii speciale. În timp ce zeci de familii din Broșteni, județul Neamț, trăiesc o dramă reală, cu case distruse și vieți devastate de inundații, conducerea statului e preocupată de privilegiile magistraților. Niciun ministru nu a ajuns la fața locului, niciun sprijin concret nu a fost acordat. Doar promisiuni goale și tăcere asurzitoare.
Vineri, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan și ministrul Justiției dezbăteau cu încrâncenare reforma pensiilor speciale. Se cer „predictibilitate și echilibru în sistemul de justiție”, dar niciun cuvânt despre echilibrul din viața celor care dorm în adăposturi improvizate, cu gospodăriile făcute una cu pământul.
Aceasta nu mai e doar nepăsare – e dispreț față de românii simpli. Când oamenii pierd totul și au nevoie de stat, statul se ascunde. Când e vorba de privilegii, se convoacă ședințe de urgență și se dau declarații savante despre „sustenabilitate”.
În acest tablou rușinos, singura formațiune care a fost prezentă în Broșteni a fost AUR. Restul partidelor s-au închis în birouri și au trecut peste drama din Moldova ca peste un subiect minor.
Cât timp viața cetățeanului e pusă în așteptare, iar pensia specială e tratată ca urgență națională, România nu se poate numi stat social, ci doar stat eșuat. Iar cei care-l conduc, complici la acest eșec.















