Liderii coaliției de guvernare, de la PSD, PNL, USR, UDMR și Minorități, au ajuns, luni dimineață, la un acord privind rectificarea bugetară. Ei au convenit ca astăzi proiectul să fie publicat în transparență decizională, iar, ulterior, acesta să fie adoptat într-o ședință de Guvern de miercuri sau joi, conform purtătoarei de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu.
Coaliția a ajuns la un acord privind rectificarea bugetară
Ședința coaliției de guvernare pe tema rectificării bugetare s-a încheiat, urmând ca proiectul să fie publicat spre consultare în cursul zilei de luni, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Ea a adăugat că, în funcție de avizare, proiectul privind rectificarea bugetară va fi adoptat de guvern miercuri sau joi.
Rectificarea bugetară ar urma să fie construită pe un deficit de 8,4%, a precizat consilierul prim-ministrului Ionuț Dumitru, luni, într-o intervenție la Digi 24.
Coaliția a decis ministerele cu cei mai mulți bani la rectificare
Liderii coaliției au discutat joi, înaintea ședinței de Guvern, despre ministerele care vor primi sau care vor pierde bani în urma rectificării bugetare. Potrivit formei de vineri a proiectului, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va pierde 3 miliarde de lei, conform surselor politice consultate de HotNews.
Bani în plus vor primi Ministerul Muncii (2,5 miliarde lei), Transporturilor (2,1 miliarde), Sănătății (250 de milioane), Casa Națională de asigurări de Sănătate (3,5 miliarde). Aceste sume sunt rotunjite și nu reprezintă varianta finală a rectificării.
„Se asigură tot ce înseamnă investiții pe proiectele de infrastructură și proiecte naționale. Plus lucrurile sociale – pensii, salarii, alocații etc. Suma totală care se da efectiv în plus este de 22,8 mld de lei, la o țintă de deficit de 8,4%”, spun surse din coaliție pentru HotNews.
Liderii coaliției au mai stabilit și că în luna noiembrie va mai avea loc o nouă rectificare bugetară.
Comentează pe FACEBOOK