UPDATE – Cele 11 ore de chin şi de aşteptare au avut un final negru pentru românul blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti din Roma, potrivit observatornews.ro. Octavian Stroici, bărbatul de 66 de ani, muncitor de meserie, a murit la spital. Bărbatul a rezistat ca un adevărat erou şi a reuşit să comunice cu cei care încercau să îl scoată mai repede de acolo. A fost, culmea, scos în viaţă, dar inima lui nu a rezistat.
Un turn medieval aflat în renovare în centrul Romei, în apropiere de Colosseum, s-a prăbușit, luni. Mai multe persoane au fost rănite, între care și un român.
O parte din Torre dei Conti, un turn medieval aflat în reparații, s-a prăbușit
O parte din Torre dei Conti, un turn medieval aflat în reparații, s-a prăbușit la ora 11:20, blocând mai mulți muncitori în interior. Conform primelor informații, un muncitor a rămas prins sub dărâmături, în timp ce alți patru au fost salvați.
„Eram afară să servesc la masă, când am auzit un zgomot de tencuială. Am ridicat capul și am văzut un muncitor căzând”, povestește o chelneriță de la un restaurant din Via del Colosseo, martoră la tragedia de pe strada Corrado Ricci, aproape de intersecția cu Via dei Fori Imperiali, potrivit Corriere della Sera., potrivit Ziare.com.
O a doua prăbușire, la prânz
Operațiunea de salvare s-a complicat în jurul orei 13:00, când a avut loc o a doua prăbușire, chiar sub privirile pompierilor și ale forțelor de ordine deja mobilizate. O parte interioară a turnului, deja periclitată, a cedat, crescând riscul unui colaps complet. Zona a fost imediat securizată de autorități, iar un dens norișor de praf a cuprins atât echipele de intervenție, cât și curioșii aflați în apropiere, fără a provoca victime suplimentare.
Unul dintre muncitorii salvați, în vârstă de 64 de ani, a fost transportat la Spitalul San Giovanni pentru evaluare medicală. În total, patru persoane au fost extrase în siguranță, iar salvatorii se concentrează asupra celui rămas captiv. Operațiunea este extrem de periculoasă, având în vedere instabilitatea structurii și riscul unor noi cedări.
Muncitorul prins sub dărâmături este de naționalitate română, potrivit sursei citate.
Comentează pe FACEBOOK













