Ați trecut în ultimii ani prin Panciu?! Eu n-o făcusem de vreo 20! Îmi place să mă opresc prin Romania reală, ori de câte ori am ocazia, doar cât să iau o gură din aerul local, să compar traiul din zonă cu al nostru cotidian din patria „miticilor” și să văd cum gândesc oamenii locului despre cei din „satul” cu miniștri, vorba lui Victor Ciutacu. Pe cale de consecință, dacă vreți o dare de seamă așa, pe repede-nainte despre orașul dintre vii, găsiți aici câteva impresii și instantanee suvestive, capturate într-un market local.
Primul iz de sărăcie, la supermarket
Manualul de economie de liceu: cererea dictează piața. Fix la fel e și la Panciu. Am intrat într-un Profi din buricul târgului. Din afară părea în regulă. Parcarea generoasă lăsa impresia că locul e pregătit să primească brigăzi întregi de mușterii. Înăuntru însă, bătea un vânt de te lua cu fiori reci.
Rafturile îți dădeau impresia unei biblioteci de comună, călcată subit de o armată de studenți la literatură. Bătea același vânt, iar eticheta cu „Stop epuizat momentan” părea cel mai comun „produs” de la raft. Las aici câteva imagini sugestive.
Raionul.de conserve
Ca să nu par un banal vizitator de muzeu, m-am agățat spre ieșire de câteva conserve cu ton. Picau oricum mănușă pentru regimul alimentar de care tocmai mă apucasem. Nu vă închipuiți că am luat cu baxul. Vreo 5 bucăți, cam tot ce era pe raft. Nu mică mi-a fost mirarea, când am văzut că produsele erau securizate cu banda aceea magnetică, pe care o pun magazinele de fițe pe hainele de brend, ca să sune la ieșire, în caz că cineva „uită” să plătească.
Surpriza finală l-a lovit la casa de marcat, când vânzătoarea m-a remarcat imediat cu bogăția în brațe și l-a expediat rapid pe un puști din fața mea, care pusese timid pe tejghea o pungă de pufuleți. „Hai, că stă domnul după tine, ce tot numeri mărunții ăia?!”, l-a urecheat casierița. Speriat, băiatul s-au tras în spate, sugerând să trec în fața lui, cât face el monetarul. Evident, am refuzat și m-am oferit să aștept..
Felina haioasă de la second-hand
Singurul suflet din Panciu care a simțit nevoia să mă ia la rost a fost și cel mai câștigat. Eram la un pas să îl ignor, rămânând siderat cu privirea în vitrina unui magazin desprins din România altor vremuri.
Cât admiram eu produsele din geamul acelui Second Hand, posesor al unui spațiu generos, mâța-a luat la rost și m-a făcut să-i cedez una dintre conservele proaspăt achiziționate. Din fericire, nu m-a văzut nimeni, să mă certe că fac risipă.
În fine, un alt detaliu ce mi-a atras atenția a fost mimica trecătorilor. Aia n-am surprins -o în poze, să nu par nepoliticos. Dar credeți-mă pe cuvânt, se citea tristețea în ochii multora. Oameni în toată firea, trecând impasibili unul pe lângă altul, măcinați de gânduri și de griji. Ceva îmi spune că nu traiul de la oraș îi ducea în starea asta, ci măsurile pe care le-au luat și le tot iau unii, dintr-un alt oraș, aflat la doar 230 km distanță de mica lor urbe.
Comentează pe FACEBOOK
