O adevărată revanșă pentru Miss Mexic: Fatima Bosch a fost încoronată Miss Universe 2025, vineri, în Thailanda, după scandalul declanșat de unul dintre organizatorii concursului care a numit-o pe Fatima „idioată”.
Miss Mexic este noua Miss Universe 2025
Fátima Bosch, reprezentanta Mexicului, a fost încoronată Miss Universe 2025 în cadrul unei ceremonii pline de strălucire desfășurate în Thailanda. Evenimentul a avut loc pe 20 noiembrie la Impact Challenger Hall din Bangkok, după săptămâni de controverse în jurul competiției, scrie Hotnews.
Cu doar două săptămâni înainte de finală, un scandal a atras atenția publicului. Incidentul a avut loc pe 4 noiembrie, în cadrul unei ceremonii premergătoare concursului. În timpul transmisiunii live, Itsaragrisil a acuzat-o pe Bosch că ar fi refuzat să participe la activităţi promoţionale şi la o şedinţă foto dedicată promovării Thailandei, insinuând că aceasta ar fi acţionat la indicaţiile organizatorului Miss Universe Mexico. Când Bosch a încercat să se apere, directorul a întrerupt-o, cerându-i să confirme pe loc că va publica imagini despre ţara gazdă şi, ulterior, a numit-o „dummy” („idioată”).
Reprezentanta Mexicului a refuzat să se conformeze şi i-a răspuns: „Am o voce. Nu mă respecţi ca femeie.” Câteva minute mai târziu, Itsaragrisil a chemat paza, moment în care mai multe concurente – inclusiv actuala Miss Universe, Victoria Kjær Theilvig – au părăsit sala în semn de solidaritate cu Bosch.
„Ceea ce a făcut directorul vostru este lipsit de respect: m-a numit idioată”, a spus Fatima Bosch jurnaliștilor prezenți. „Lumea trebuie să fie martoră la acest lucru, pentru că suntem femei independente și acest spațiu ne permite să ne facem auzite vocile”, a adăugat ea.
Incidentul a stârnit reacții în Mexic, atât în presă, cât și pe rețelele sociale. Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat că vrea să-i „aducă un omagiu” domnișoarei, a cărei reacție a fost „un exemplu al modului în care noi, femeile, trebuie să ne exprimăm” în fața agresiunilor. Prezentatorul și directorul concursului, Nawat Itsaragrisil, și-a cerut apoi scuze.
România a fost reprezentată de Cătălina Jacob.
Comentează pe FACEBOOK













