Numărul miliardarilor din întreaga lume și averea lor combinată au atins niveluri record în acest an, susținute în special de creșterile acțiunilor companiilor tehnologice, a constatat banca elvețiană UBS. Planeta noastră avea 2.919 miliardari pe 4 aprilie, când UBS a finalizat cercetarea, fiind cel mai mare număr de când banca a început să colecteze datele în 1995, iar averea lor a ajuns la 15,8 trilioane de dolari, scrie CNN, potrivit antena3.ro
„Având în vedere creșterea generală a prețurilor acțiunilor companiilor tehnologice și a activelor financiare, în ciuda volatilității, averea totală a miliardarilor a atins un nou record”, a scris UBS în raportul său anual despre miliardari, publicat joi.
Indicele MSCI World, care urmărește peste 1.300 de companii publice mari și mijlocii din piețele dezvoltate, a crescut cu aproximativ 7% în anul încheiat la începutul lunii aprilie.
„Averea combinată a miliardarilor a ajuns la 15,8 trilioane de dolari, o creștere de 13% în 12 luni, susținută de aprecierea activelor miliardarilor existenți din domeniul tehnologiei și de noii miliardari dintr-o serie de sectoare”, a declarat banca.
Numărul miliardarilor a crescut cu 237 în cele 12 luni încheiate la 4 aprilie.
cititi si – Șase români, printre cei mai bogați oameni ai lumii. Topul Forbes
Comentează pe FACEBOOK













