Vremea geroasă a făcut ca românii să consume gaze naturale la cote maxime. În acest context, autoritățiel au decis să importe cantități uriașe. Ministrul Energiei a convocat Comandamentului Energetic Național.
România importă gaze, pe fondul gerului care a pus stăpânire pe țară
România aduce din import o cantitate de 8,5 milioane de metri cubi de gaze pe zi luni dimineață, în contextul în care consumul național, de 58 de milioane de metri cubi pe zi, este unul dintre cele mai mari din ultimii ani. Ministrul Energiei a convocat Comandamentului Energetic Național.
Potrivit datelor Transgaz analizate de HotNews, țara noastră importă gaze atât din Bulgaria (12,8 milioane de metri cubi pe zi), cât și din Ungaria (2,4 milioane de metri cubi), deși conducta care ne leagă de Ungaria este folosită de obicei pentru export.
Totodată, România exportă 5,7 milioane de metri cubi pe zi în Republica Moldova și 1 milion mc spre Ucraina. Rezultă astfel un import net de 8,5 milioane de metri cubi pe zi care sunt utilizate în țară.
Consumul național a ajuns la 58 milioane de metri cubi, unul dintre cele mai mari din ultimii ani. În iarna 2018 a fost atins nivelul de 73 de milioane mc, însă atunci era mult mai mare consumul industrial. De atunci, au mai fost atinse doar praguri de 55-56 milioane mc, în perioadele geroase.
Consumul este acoperit în prezent în cea mai mare parte din gazele scoase din depozite (25,9 milioane mc/zi) și din producția internă curentă (23,5 milioane mc/zi), în condițiile în care capacitățile de stocare a gazelor sunt pline în proporție de 66%.
Având în vedere prognoza meteo pentru următoarele zile, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dispus convocarea Comandamentului Energetic Național
Ce spunea ministrul Energiei despre rezervele de gaze
Ministrul Energiei susținea, chiar zilele acestea, că România are suficiente rezerve de gaze naturale pentru a face faţă perioadelor cu temperaturi scăzute. Bogdan Ivan a subliniat că în această perioadă, statul exportă gaze naturale și face profit.
„Suntem pregătiţi pentru a face faţă zilelor geroase.
România, astăzi, este cel mai mare producător de gaze naturale din întreaga Uniune Europeană. În momentul de față, noi extragem zilnic între 21 și 23 de milioane de metri cubi de gaze și avem în depozite trei miliarde de metri cubi de gaze. Depozitele sunt umplute în proporție de aproximativ 68%, astăzi.
România se comportă astăzi ca un potenţial jucător regional. O parte din gazele naturale pe care le producem le vindem către Republica Moldova și tranzităm gaze către Ucraina. Acest lucru aduce venituri.”, a explicat ministrul.














