Un cetățean român, deținut politic din 27 septembrie 2024 în Venezuela, a fost eliberat, vineri, alături de alți cetățeni străini. Românul Cristian Cenușe era încarcerat de regimul Maduro încă din septembrie 2024. Acesta a fost arestat de Garda Națională din Venezuela.
El ar fi fost eliberat împreună cu alți deținuți politici din Cehia, Irlanda, Germania, Ucraina și Țările de Jos. Cristian Cenușe, în vârstă de 37 de ani, era turist în Venezuela și a fost reținut în timp ce se afla într-un autobuz care se îndrepta dinspre Columbia spre capitala țării, Caracas.
Un cetățean ceh care fusese și el încarcerat în Venezuela a fost eliberat. Acesta a fost reținut în 2024, când autoritățile venezuelene l-au acuzat că intenționa să participe la un complot pentru asasinarea lui Nicolas Maduro, care era încă președinte la acea vreme, și pentru răsturnarea guvernului, potrivit presei cehe, notează Reuters, potrivit TVR.
Ministerul ceh de Externe a respins acuzațiile. Fostul ministru de Externe Jan Lipavsky a declarat anul trecut că încarcerarea bărbatului a fost „ilegală” și „fără acuzații și fără un proces echitabil”.
„După câteva săptămâni de negocieri intense, am reușit să obținem eliberarea (sa)”, a declarat Macinka într-o conferință de presă.
Comentează pe FACEBOOK













