vineri 1 mai 2026

Război în Orientul Mijlociu, ziua 10. Aproape 2.000 de români au revenit în țară

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, estimează că 2.000 de români au revenit în țară din zona Golfului, prin intermediul zborurilor de evacuare, al celor de repatriere asistată sau al zborurilor comerciale.

 

Țărnea (MAE): Aproximativ 2.000 de români au revenit în țară din zona Golfului

‘Din cifrele estimative pe care le avem, ne apropiem de 2.000 de cetățeni români care s-au întors – fie cu zboruri de evacuare, fie cu zboruri de repatriere asistată, fie cu zboruri comerciale, dar facilitate de sprijinul oferit de MAE și statul român. De asemenea, avem în evidență zborurile comerciale care au ajuns la București. Circa 1.500 de cetățeni au revenit cu propriile lor mijloace. Acest număr, sperăm noi, va crește, pentru că frecvența zborurilor comerciale din statele din regiune este la rândul său într-o ușoară creștere. Dar, în continuare, există zboruri anulate, zboruri care nu pot fi efectuate din cauza condițiilor de securitate’, a precizat Țărnea, luni, în cadrul unei conferințe de presă cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu, potrivit Agerpres.

El a menționat că luni dimineață au aterizat în țară două zboruri de evacuare a cetățenilor români pe ruta Muscat (Oman) – București. Pentru aceste repatrieri a fost activat Mecanismul european rescEU, iar costurile zborurilor sunt acoperite de Uniunea Europeană. La bordul aeronavelor s-au aflat 273 de cetățeni români și 82 de cetățeni străini.

Țărnea (MAE) face apel la cetățenii din zona Golfului care nu se prezintă la zbor să anunțe în prealabil

 

‘Nu e un reproș făcut cetățenilor, dar este extrem de important ca cei care cumpără bilete pe aceste aeronave să le și folosească. Sau atunci când nu, să le elibereze cu suficient de mult timp înainte, încât să fie posibilă realocarea unor locuri, inclusiv pe bani, în charterele de repatrieri asistate, pentru a ne asigura că un număr cât mai mare de cetățeni români se întoarce’, a spus el.

 

Există în continuare cetăţeni români în Sri Lanka, în Singapore, în Thailanda, în Malaezia, în Brunei

 

„Există în continuare cetăţeni români în Sri Lanka, în Singapore, în Thailanda, în Malaezia, în Brunei. Deci, efectiv, sunt peste tot, un număr sensibil mai redus, dar există un număr de cetăţeni români. Majoritatea covârşitoare a acestora intră în două categorii, categorii care sunt rezidenţi, deci care locuiau acolo, şi categorii de cetăţeni care au fost surprinşi şi aveau bilete la linii comerciale”, a spus purtătorul de cuvânt al MAE. 

Andrei Ţărnea a precizat că aceştia sunt turişti pe linii comerciale iar obligaţia de a-i reruta este a liniilor aeriene. 
”Nu înseamnă că ei nu au dreptul de a solicita asistenţă consulară, au toate drepturile, numai că prioritatea este pentru persoane, cetăţeni români, din listele prioritare şi non-prioritare, care sunt într-o zonă de conflict. Nu înseamnă că ei sunt mai puţini importanţi, ci doar că ordinea în care pot să acţionezi este zborul de evacuare şi repatrierea asistată aici, dar faptul că sunt împrăştiaţi în multe locuri face dificilă şi o posibilă operaţiune de evacuare a acestora sau de repatriere asistată cu bilete la zboruri, cu preţuri non-speculative”, a subliniat Ţărnea.
Potrivit lui Ţărnea, ”România primeşte informaţii de la alte ambasade UE sau de la delegaţia Uniunii Europene”. 
”Încercăm să punem cetăţenii români, dacă există zboruri ale altor state din regiune sau să imaginăm soluţii pentru zilele care urmează. Deocamdată ştiu doar că numărul a scăzut semnificativ, pentru că au plecat cu mijloace proprii”, a completat Ţărnea. 
Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro