Președintele ucrainean Volodimir Zelenski efectuează joi, 12 martie, o vizită oficială în România, unde se va întâlni inclusiv cu omologul său de la București, Nicușor Dan, pentru consultări bilaterale pe mai multe teme. Pentru liderul de la Kiev este a doua vizită în țara noastră, după cea din octombrie 2023.
Zelenski vine astăzi în vizită oficială în România
Administraţia Prezidenţială a anunţat, joi dimineaţă, agenda oficială a întâlnirii dintre cei doi preşedinţi.
Primirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Volodimir Zelenski va avea loc la ora 13.30.
Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tête-à-tête, urmate de discuţii oficiale şi declaraţii comune de presă.
Comunicatul Administrației Prezidențiale
Președintele României, Nicușor Dan, îl va primi joi, 12 martie, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.
Consultările bilaterale la nivel înalt vor avea loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanșarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. România a oferit, încă din primele zile, sprijin multidimensional Ucrainei și contribuie în prezent la eforturile internaționale pentru o pace justă și durabilă, însoțită de garanții de securitate solide pentru Ucraina.
Agenda discuțiilor dintre Președintele României și Președintele Ucrainei va include teme care să faciliteze consolidarea unei relații bilaterale cuprinzătoare, constructive, orientate spre viitor.
Discuțiile se vor axa pe dezvoltarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia și industriile de apărare, dezvoltarea conectivității și de proiecte transfrontaliere, și pe rolul României în procesul de reconstrucție a Ucrainei.
De asemenea, cei doi șefi de stat vor avea un schimb de opinii privind aspecte de actualitate, precum procesul de extindere a Uniunii Europene, relația transatlantică, situația de securitate în regiunea Mării Negre și evoluțiile de ultimă oră la nivel regional și global.
În egală măsură, Președintele României se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, inclusiv dreptul la educație în limba maternă.
Comentează pe FACEBOOK











