BNR intervine pentru a preveni prăbușirea monedei naționale. Euro se tranzacționează la 5,1973, luni dimineață, la circa o oră de la deschiderea pieței de la București, un nivel similar celui la care piața s-a închis joi, dar sub nivelul de 5,2170 la care ajunsese vineri, în cotațiile internaționale, când piața românească a fost închisă.
Informațiile vehiculate în piață indică faptul că Banca Națională a României (BNR) intervine prin vânzare de euro pentru calmarea pieței, dar o face într-un mod indirect, apărând niveluri de rezistență, scrie Ziare.com. Dobânzile bondurilor guvernamentale ale României au sărit, de asemenea, la 7,4%, un nivel similar celui din vara trecută.
Marți, „Ziua Z” pentru Guvernul Bolojan
Marți este ziua decisivă în Parlamentul României. Numărătoarea inversă pentru moțiunea de cenzură a început, iar implicațiile economice ale votului ar putea fi majore. Leul s-a depreciat joi în raport cu euro până la valoarea de 5,14 lei pentru un euro. Este cea mai scăzută valoare din 2005, de când Banca Centrală calculează media la care au loc tranzacțiile valutare.
”În acest moment se joacă. Cred că lipsesc vreo între cinci şi zece voturi ca să nu treacă. (…) Există şi posibilitatea să vedem şi în alte părţi, adică de ambele părţi, să zic aşa, defectări”, a declarat Ciprian Ciucu la antena 3 CNN, potrivit News.ro.
Comentează pe FACEBOOK











