joi 14 mai 2026

Românii aruncă 3 milioane de tone de mâncare, anual, la gunoi

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Şase din zece români s-au temut în 2026 că nu vor avea suficienţi bani pentru mâncare, în timp ce tone de alimente continuă să fie aruncate la gunoi. Risipa alimentară este o consecință a lipsei de educație.

 

3 milioane de tone de mâncare ajung, anual, la gunoi, în România

 

România generează anual aproximativ 3 milioane de tone de deșeuri alimentare, ceea ce se traduce prin irosirea a aproximativ 150 kg de mâncare pe cap de locuitor în fiecare an. Acest fenomen reprezintă un paradox major, având în vedere că peste 27% din populația țării se află în risc de sărăcie și excluziune socială. 

‘Într-un context în care România aruncă anual peste 3 milioane de tone de alimente, discuția despre sustenabilitate tinde adesea să se oprească la comportamentul consumatorului final. Însă, construirea unui sistem alimentar mai responsabil presupune o schimbare de paradigmă mult mai mare. Nu înseamnă doar efortul individual de ‘a arunca mai puțin’, ci crearea unor soluții structurale prin care surplusul din lanțul agroalimentar să fie recuperat și redirecționat eficient, înainte de a deveni deșeu’, se într-un comunicat al Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, un sistem alimentar mai responsabil înseamnă ‘tranziția de la un model economic liniar la unul circular, guvernat de un principiu simplu: hrana își păstrează valoarea și utilitatea atât timp cât poate fi consumată’.

‘În acest ecosistem, responsabilitatea este una comună, bazată pe colaborarea strânsă și continuă dintre companii, sectorul non-guvernamental și comunități’, susțin reprezentanții organizației.

Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR)  colectează surplusurile de la producători și retaileri pentru a le redistribui persoanelor defavorizate. De asemenea, legislația obligă operatorii economici să ia măsuri de prevenire înainte ca alimentele să expire. 

” Când o companie alege să colaboreze cu Rețeaua noastră, nu doar că evită generarea unor deșeuri, ci redă demnitatea unui om. Asta înseamnă responsabilitate comună: să construim împreună o infrastructură în care pierderea unuia devine resursa vitală a altuia, iar solidaritatea devine o parte integrantă a economiei’, a afirmat Romuald Bulai, președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România, citat în comunicat.

La nivel individual, reducerea risipei se poate realiza prin planificarea strictă a cumpărăturilor, utilizarea listelor, depozitarea corectă în frigider și congelarea surplusului de mâncare gătită înainte de alterare. 

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro