Luni, 15 iunie 2026, Tribunalul Militar București a dispus, luni, achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei Române și a celorlalte cadre militare judecate în Dosarul „10 August” 2018.
Decizia a fost pronunțată în primă instanță de judecătorul Nicolae George Octavian și nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Dosarul 10 August/ Foști șefi ai jandarmeriei, achitați în instanță
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a decis luni achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018.
Este vorba de colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, și colonelul Cătălin Sindile, fost prim-adjunct al șefului Jandarmeriei Române, judecați pentru abuz în serviciu.
De asemenea, alți ofițeri și subofițeri de la Jandarmeria Capitalei implicați în reprimarea protestatarilor au fost achitați sau au primit pedepse cu suspendare.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Conform rechizitoriului şi expertizelor tehnice realizate de către experţi ai MApN, forţele de ordine au folosit împotriva manifestanţilor „un arsenal deosebit de periculos: 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 grenade de mână cu efect iritant lacrimogen şi 316 cartuşe (calibru 38 şi 40 mm) cu efect iritant lacrimogen”.
Procurorii care au cerut închisoare au spus că intervenţia în forţă a jandarmilor a fost nelegală şi nejustificată iar folosirea de către forţele de ordine a bastoanelor de cauciuc, scuturi de protecţie, spray-uri lacrimogene, grenade de mână cu efect acustic şi iritant lacrimogen, poate fi considerată drept un tratament „inuman” şi „degradant”.
Comentează pe FACEBOOK













