marți 16 iunie 2026

Încep lucrările la Pasajul Basarab din Capitală. Cât timp vor dura restricțiile

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Pasajul Basarab, unul dintre cele mai tranzitate obiective de infrastructură din București ,intră în reparații capitale. Lucrările vor începe oficial pe data de 20 iunie 2026, imediat după intrarea elevilor în vacanța de vară, și sunt estimate să dureze aproximativ 6 luni.

 

Încep lucrările de reabilitare a Pasajului Basarab

 

Primăria Capitalei profită de traficul mai lejer din perioada estivală pentru a demara lucrările de reabilitare, termenul final de execuție fiind stabilit pentru luna decembrie 2026. Decizia vine după 15 ani de blocaje administrative, reparațiile fiind obligatorii pentru ca municipalitatea să poată face, în sfârșit, recepția oficială a podului.

„Astăzi am predat constructorului amplasamentul și imediat ce copiii intră în vacanță dăm drumul la lucrări. Pe 20 iunie, în prima zi a vacanței de vară! Pentru a profita că orașul se mai eliberează și nu producem un disconfort major. Din septembrie, vom mai avea doar intervenții punctuale, iar complet pasajul va fi gata până la finele anului”, a anunțat Primăria Capitalei. 

Deocamdată, Primăria Capitalei nu a anunțat restricțiile de trafic care vor fi impuse pentru lucrări. 

„Revenim cu calendarul lucrărilor și modul în care vom circula pe pasaj”, a anunșat municipalitatea. 

Ce lucrări se fac

Instituția a anunțat că în cadrul procesului de reabilitare vor fi făcute următoarele lucrări: 

  • Înlocuirea parapetului metalic degradat, aparatele de reazem nefuncționale și rosturile de dilatație;
  • Înlocuirea sistemului de colectare și evacuare a apei de pe pasaj;
  • Realizarea unui nou covor asfaltic, strat de uzură și strat de legătură pe pasaj și pe rampe; 
  • Vor fi curățate suprafețele de beton și metal prin sablare, astuparea fisurilor și aplicarea de mortare speciale, protecție anticorozivă a suprafețelor, recondiționarea și refacerea vopsitoriilor la nivelul tiranților la podul pe arce, protecția hobanelor; 
  • Noi marcaje rutiere și reparații la panourile fonoabsorbante; 
  • Lucrări de reparații la nivelul scărilor rulante.

Pasajul, în stare avansată de degradare

Pasajul Basarab este plin de rugină, degradat, cu elemente care atârnă, nesigur pentru pietoni și șoferi care trec/staționează sub el, fisuri la stâlpii din beton (file), spun reprezentanții Primăriei Capitalei. 

„Sistemul de ape pluviale, scările, rampele, rosturile, lifturile, elementele de semnalizare, dar și structura în sine a pasajului, toate sunt în paragină. Și e murdar! A ajuns așa pentru că, deși a fost dat în folosință în 2011, nu i s-a făcut recepția în toți acești ani.  Astfel că nu a putut fi întreținut și s-a degradat. Nici servicii de curățenie, de pază ori de supraveghere video nu s-au putut contracta”, spun reprezentanții municipalității. 

Lucrările de reabilitare vor fi făcute de Astaldi (actualul Webuild) și FCC, care au făcut proiectarea și intră și cu reparațiile, alături de Trustul de Clădiri Metropolitane și Energetica Servicii, scrie Hotnews.

De ce nu s-a făcut recepția timp de 15 ani

Primarul Ciprian Ciucu a declarat la finalul lunii aprilie că pasajul nu a putut fi recepționat ani de zile deoarece DNA a luat documentele în original.  

„În sfârșit am recepționat Pasajul Basarab. Și nu știți prin câte am trecut în scurta perioadă de când sunt primar general. Bine, recunosc, discuțiile erau începute dinainte să vin eu. Nu am făcut recepția pentru că nu aveam documentele. De ce nu le mai aveam? Că le luase DNA-ul. Și DNA-ul trebuie să dea înapoi. Le-am dat în original și ani de zile nu au putut să facă recepția. Dar am depășit acest moment, am negociat”, a declarat Ciucu. 

A costat 240 de milioane de euro. Recepția după 15 ani

Pasajul Basarab a fost inaugurat în iunie 2011, după aproape cinci ani și jumătate de la începerea lucrărilor și a costat aproape 240 de milioane de euro.

Dar recepția nu a fost făcută, astfel că nu s-a făcut întreținerea pasajului și a ajuns în stare avansată de degradare. 

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro