Meteorologii au emis atenționări cod galben de vijelii valabile marți și miercuri. Furtunile vor cuprinde, treptat, aproape întreaga Românie, conform ANM.
Furtuni în toată țara
Potrivit ANM, în intervalul 7 iulie, ora 23:00 – 8 iulie, ora 12:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50 – 70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15 – 25 l/mp).
Fenomene de vreme instabilă vor fi și în după-amiaza și în seara zilei de marți (7 iulie), local în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în nordul Olteniei și al Munteniei și, izolat, în rest.

De asemenea, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 12:00 – 23:00, va fi valabil un alt Cod galben de instabilitate atmosferică în 37de județe. Astfel, vântul va avea viteze de 50 – 70 km/h, iar pe arii restrânse de peste 80 km/h. În plus, vor fi perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1 – 3 cm).
În intervale scurte de timp (între o oră și trei ore), se vor înregistra cantități de apă de 15 – 20 l/mp, pe arii restrânse de peste 30 – 40 l/mp.

Vreme călduroasă și vijelii în București
Potrivit ANM, marți vremea va fi călduroasă în București. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara când vor fi posibile averse slabe (2…6 l/mp) și descărcări electrice.
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade, arată prognoza specială pentru Capitală.
Și miercuri vremea va fi călduroasă, dar va deveni instabilă începând cu orele după-amiezii, când vor fi perioade cu intensificări ale vântului (viteze în general de 50…70 km/h), vijelii, averse (5…15 l/mp) și descărcări electrice.
Atenționarea cod galben de furtună va intra în vigoare miercuri, începând cu ora 12, și va expira la ora 23. Temperatura maximă de mâine va fi de 30…32 de grade, potrivit meteorologilor.
Comentează pe FACEBOOK












